Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:23 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie în noaptea de Revelion pe drumul Constanţa-Tulcea El este primul român mort în accident de circulație în 2019

ro

02 Jan, 2019 12:19 11923 Marime text
Sică Mitriș este tânărul care a murit pe loc în accidentul rutier grav produs pe drumul ce leagă Constanța de Tulcea. Tânărul de 28 de ani era din județul Tulcea.

Reamintim că, în noaptea de Revelion, în jurul orei 04:50, salvatorii Stației de pompieri Babadag au fost alarmați în urma producerii unui accident rutier produs pe DN 22 în zona Două Cantoane.
 
Florentin Daciu, purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea a declarat pentru ZIUA de Constanţa că „un echipaj de cinci subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare a răspuns solicitării şi în momentul în care au ajuns la fața locului au găsit un vehicul în care era o persoană de sex masculin, de 28 de ani, din județul Tulcea, care prezenta leziuni incompatibile cu viața”.
 
Mesajele au curs pe pagina de socializare a tânărului.

Redăm câteva dintre mesaje:

„Dumnezeu să il odihnească în pace pe Sică Mitriș acolo unde sufletele dreptilor se odihnesc!!! Condoleanțe!”
„Dumnezeu sa te ierte!
Dumnezeu să-l odihnească în pace.”


Citește și: Tragedia nopţii de Revelion. Accident rutier grav pe drumul dintre Constanţa şi Tulcea. Un tânăr a murit zdobit în maşină
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii