Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:37 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie în județul Gorj. Doi muncitori au murit în timp ce lucrau în interiorul unei fose septice

ro

30 May, 2018 16:48 1420 Marime text
Doi bărbaţi de 38, respectiv 41 de ani au decedat miercuri după-amiaza după ce au intrat în stare de inconştienţă din cauza gazelor toxice din interiorul unei fose septice pe care o decofrau, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Andrei Lazăr citat de Agerpres.ro. 
 
Potrivit sursei citate, cei doi muncitori lucrau la fosa septică a unui imobil de pe strada Termocentralei din Târgu-Jiu.
 
Echipajele medicale sosite la faţa locului i-au resuscitat pe cei doi, declarând la final decesul acestora.
 

"Este vorba de doi bărbaţi, de 38 şi 41 de ani, care, în timp ce efectuau lucrări de decofrare în interiorul unei fose septice ce aparţine unui imobil de pe strada Termocentralei din Târgu-Jiu, din cauza gazelor toxice din interior, au intrat în stare de inconştienţă. Echipajele medicale au declarat, în final, decesul acestora", a precizat Andrei Lazăr.

 
Acesta a mai menţionat că în cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă.

Sursa: Agerpres.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii