Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:45 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traficul pe canalele navigabile, în creştere faţă de anul trecut

ro

09 Sep, 2014 14:35 2401 Marime text
Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA anunţă că, traficul pe cele două canale navigabile a depăşit în luna august a acestui an, pe cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, reprezentanţii companiei informează că traficul a înregistrat o capacitate de  3.584.426 tone luna trecută, faţă de  2.952.000 tone capacitate, în luna august a anului trecut.

În perioada 1-31 august 2014, pe Canalul Dunăre Marea Neagră şi Canalul Poarta Albă Midia Năvodari, s-au efectuat 1.220 ecluzări şi au tranzitat 2.683 unităţi navale, încărcate cu 1.642.700 tone marfă, se arată într-un comunicat al companiei.

Transportul de minereuri metalifere, produse de minerit şi exploatare de carieră reprezintă procentul cel mai mare din totalul mărfurilor tranzitate, 41,4%, urmat de produse agricole, sivicultura, din pescuit – 37,9%, cărbune, lignit, ţiţei, gaze naturale – 6,9%, metale şi  produse din metal – 6,2%, cocs, produse rafinate din petrol – 2,8%, produse chimice, cauciuc, mase plastice – 2,8%, alte produse nemetalice, sticlă, ciment, var, ghips – 1,4%, produse alimentare, băuturi, tutun – 0,3%, maşini şi utilaje 0,3%.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii