Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:45 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Toţi directorii din Primăria Constanţa sunt obligaţi să susţină audienţe

ro

27 Jun, 2016 16:32 3422 Marime text
Primarul Decebal Făgădău a organizat astăzi o conferință de presă. Astfel, el a anunțat că solicită public conducerii Apelor Române ca utilizatorii de plajă să își îndeplinească obligațiile legale și contractuale. Au obligația să nu permită comerțul ambulant pe plajă. Apele Române trebuie, de asemenea, să veridice modul în care aceștia respectă prevederile legale subjugate celor contractuale.
Referitor la cei care intră cu mașina pe plajă, Făgădău spune că primul interesat care să nu permită accesul mașinilor pe plajă este operatorul de plajă.
 

”Voi înștiința Prefectura cu privire la cele semnate de mine în acest week-end. Azi am avut o primă ședință cu toată conducerea aparatului administrativ, precum și cu conducerea societăților sau regiilor aflate în subordonare. Urmare a acestei întâlniri, s-au luat o serie de măsuri. Astăzi s-a produs primul pas, iar în următoarelele trei luni vom supune consultării constănţenilor noua organigramă. Le-am transmis colegilor mei deschiderea totală către cetăţenţi. Vom avea şi un program de audienţe. Toţi directorii din Primărie vor susţine audienţe. În două săptămâni vom avea noul program de audienţe”, a spus Făgădău.

 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii