Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:28 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tone de articole pirotehnice, confiscate de poliţişti în ultima săptămână. Cine poate folosi şi comercializa astfel de articole

ro

29 Dec, 2018 11:56 1629 Marime text
Aproape 9 tone de articole pirotehnice au fost indisponibilizate de Poliția Română, numai în ultima săptămână, în cadrul acțiunii naționale ”FOC DE ARTIFICII”. Acțiunile polițiștilor vor continua, în această perioadă, pentru a preveni evenimentele cauzate de folosirea ilegală a materialelor pirotehnice.
 
Poliţiştii acţionează, în toată țara, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
 
Potrivit Poliţiei Române, în perioada 21 – 28 decembrie a.c., polițiștii din toată țara, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Poliției Române, au efectuat 613 acţiuni și controale în complexe comerciale, pieţe şi alte obiective și au verificat activitatea a 205 persoane fizice şi juridice autorizate să deruleze operațiuni cu articole pirotehnice.
 
În urma acțiunilor, polițiștii au constatat 254 de infracţiuni, iar față de 259 de persoane sunt efectuate cercetări în cauze penale.
 
Totodată, au fost confiscate 8.954 de kg. de articole pirotehnice, în valoare de peste 200.000 de lei. Pentru alte nereguli constatate, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 50.000 de lei.
 
În această perioadă, recomandăm părinţilor să supravegheze copiii cu atenţie, pentru a nu fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, destinate publicului larg. Înainte de a le folosi, studiaţi atent instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.
  
Exemplu:
 
La data de 28 decembrie a.c., polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat în municipiul București, pentru verificarea legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice, de către persoane fizice și juridice. Aceștia au constatat că un bărbat ar fi deţinut în spațiul închiriat într-un complex comercial din București și ar fi oferit ilegal spre comercializare, către publicul larg, articole pirotehnice din categoriile F2, F3 și F4 .
 
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu reprezenta o societate autorizată pentru desfășurarea de operațiuni cu articole pirotehnice.
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, fiind indisponibilizate aproximativ 1.500 de kg. de articole pirotehnice. Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale. 
 
*
 
Potrivit Poliţiei Române, este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni), din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.
 
Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.
 
În conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 şi F4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului de poliţie judeţean pe a cărui rază se execută jocurile respective.
 
Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
 
Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 (articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil, destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor)  pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.
 
De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoria P1 (altele decât cele de divertisment şi articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut) către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

sursa foto: Poliţia Română
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii