Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:44 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tomis, pas spre optimi Baia Mare - Constanţa 1-3

ro

12 Jan, 2012 00:00 1654 Marime text

Prima confruntare din 2012, găzduită de polivalenta băimăreană, a adus faţă în faţă două dintre forţele voleiului masculin romanesc. Vicecampioana Romaniei, Ştiinţa Explorări, a primit vizita formaţiei de la malul mării Tomis Constanţa, într-un meci contand pentru 16-imile Challenge Cup. La fel ca şi în confruntarea din turul sezonului regulat încheiată cu victoria Tomisului scor 3-2, primii care şi-au adjudecat setul întai au fost gazdele, deşi constănţenii aveau să alinieze un lot extrem de valoros format doar din cinci romani plus alţi şapte stranieri, inclusiv cele două ultime achiziţii, trăgătorul secund de 33 de ani Everaldo Castro Silva adus din Argentina de la Catamarca Volley), plus centrul Mladen Bojovic de la (Apollon Kalamaria-Grecia). În setul doi elevii fostului tehnician al reprezentativei Bulgariei, Martin Stoev, reuşesc cu mari emoţii pe final pe set să egaleze, setul trei şi patru adjudecate tot de către marinari fiind la fel de echilibrate pană spre final. În atare condiţii voleibaliştii de la Tomis au luat o opţiune serioasă în vederea accederii în faza optimilor, obiectivul formaţiei de la malul mării vizand finala Challenge Cup. De departe vioara întai la constănţeni rămane kenyanul de 30 de ani Philip Maiyo autor a 27 de puncte, fiind secondat de Maximo Torcelli şi Florin Voinea ambii cu cate şapte reuşite, în timp ce Robert Ţuţea cu 19 puncte realizate, Andrei Veber cu 14 respectiv Dan Borota cu 11, răman jucătorii exponenţiali din lotul băimărean. Interesant rămane şi faptul că Tomis Constanţa cea care nu a mai cunoscut înfrangerea de 94 de zile din confruntarea cu Remat Zalău (scor 1-3) în etapa a şasea, va juca în doar 11 zile alte două meciuri contra celor din Baia Mare, returul din Challenge Cup programat pentru data de 17 ianuarie, urmand ca la doar patru zile pe 21 să revină din nou la Baia Mare pentru cea de-a doua etapă din returul sezonului regulat. Ştiinţa Explorări Baia Mare - Tomis Constanţa 1-3 (25-23, 23-25, 22-25, 23-25) Sala Polivalentă: Lascăr Pană Spectatori: 1.000 Arbitrii: Slavisa Manijlovic (Serbia), Alexey Pashkevich (Rusia) Observatori: Constantin Ispas (Bucureşti) Ştiinţa Explorări: 1.Ciprian Neamţ, 2.Andrei Veber, 3.Peter Kecskemeti, 6.Patriciu Păştean, 7.Ciprian Tofan-libero, 12.Dan Borota-cpt, 14.Robert Ţuţea Rezerve: 5.Ovidiu Teuşan, 8.Dănuţ Mititelu, 10.Gheorghe Socaciu, 11.Vlad Negrean, 13.Dragoş Răileanu Antrenori: Marius Botea, Sorin Pop Tomis Constanţa: 2.Radu Began-cpt, 4.Maximo Torcello, 6.Philip Maiyo, 9.Florin Voinea, 12.Vladislav Ivanov-libero, 15.Andrei Spînu, 17.Juan Carlos Blanco Rerzerve: 7.Mladen Bojovic, 8.Dragoş Pavel, 10.Marin Lescov, 11.Laurenţiu Birău, 18.Everaldo Castro Silva Antrenori: Martin Stoev, Viktor Karagyozov Setul 1: (0-1, 2-4, 5-5, 7-8, 9-9, 13-11, 13-13, 16-14, 19-16, 20-20, 23-21, 23-23, 25-23) 27 minute Setul 2: (0-1, 4-4, 6-4, 6-7, 7-8, 9-12, 10-14, 12-15, 13-16, 17-19,22-23, 23-23, 23-25) 25 minute Setul 3: (1-0, 2-2, 5-3, 7-5, 8-6, 10-6, 12-7, 13-13, 15-16, 18-19, 21-23, 22-24, 22-25) 26 minute Setul 4: (1-0, 4-2, 6-3, 8-4, 11-5, 12-9, 16-13, 18-15, 19-18, 21-21, 21-22, 23-24, 23-25) 27 minute Articol scris de Alin Boţioc

Sursa:  prosport.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii