Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:25 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tiruri oprite pe A2 și A3. Marfa a fost confiscată

ro

06 Sep, 2012 11:39 1254 Marime text

Poliţiştii au oprit 40 de tiruri, pe autostrăzile A2 şi A3, deoarece transportau mărfuri cu care firmele care le deţineau urmau să facă evaziune fiscală.

Opt dintre tiruri au fost sigilate şi 300.000 de euro au fost confiscaţi.

Marfa din autovehicule este formată din ţesături şi articole electrocasnice cu care 15 firme ar fi prejudiciat statul.

Întreaga acţiune a fost organizată de Serviciul de Investigare a Fraudelor şi de Garda Financiară.

"Serviciul de Investigare a Fraudelor din Poliţia Capitalei, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Bucureşti, împreună cu inspectorii Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Garda Financiară efectuează mai multe controale pe autostrada A2 şi pe DN3 la autotrenuri care transportă mărfuri din China. Mărfurile fac obiectul unor dosare de spălare de bani şi evaziune fiscală, fiind implicate în acest circuit 15 firme din Bucureşti şi judeţele limitrofe. În acest circuit sunt folosite firme tampon care au fost înfiinţate prin intermediul unor persoane aduse în ţară în acest scop, care după derularea respectivei operaţiuni comerciale părăseau teritoriul României. Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului este estimat la 19 milioane de lei. În prezent se fac mai multe verificări la firme care comercializează mărfurile către consumatorii finali din Bucureşti şi în judeţele limitrofe. Au fost oprite peste 40 de tiruri în noaptea de miercuri spre joi, opt dintre ele fiind sigilate, iar mărfurile de aproximativ 300.000 de euro au fost indisponibilizate. Printre aceste mărfuri sunt: ţesături, mobilă, conserve, jucării, articole casnice şi o cisternă cu motorină", a declarat, joi dimineaţă, pentru AGERPRES, Cosmin Zamfir, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii