Tineri din județul Constanța cercetați pentru înșelăciuni prin metoda Accidentul. Unde acționau suspecții
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:53 21 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tineri din județul Constanța cercetați pentru înșelăciuni prin metoda Accidentul. Unde acționau suspecții

ro

21 Dec, 2017 14:47 1190 Marime text
Polițiștii Prahoveni au destructurat o grupare infracțională specializată în înșelăciuni prin metoda ,,accidentul”. 5 persoane au fost reținute.
 
Potrivit IPJ Prahova, la data de 19.12.2017, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, au fost sesizați privind comiterea unor înșelăciuni prin metoda ”accidentul”.
 
În aceeași zi, la scurt timp, polițiștii au oprit în trafic un autoturism, despre care existau suspiciuni că ar avea legătură cu comiterea acestor infracțiuni.
 
Astfel, în autoturism au fost depistați ca pasageri doi tineri în vârstă de 16, respectiv 19 ani, ambii din județul Constanța. În urma controlului efectuat, în portbagaj, a fost găsită o geantă, în care se aflau mai multe plicuri cu bani (52.850 lei, 774 euro și 4.900 euro), bijuterii, precum și înscrisuri.
 
Persoanele depistate au fost conduse la sediul inspectoratului, unde s-a dispus prin ordonanţă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei doi bănuiți – reținuți a doua zi - pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, respectiv complicitate la aceeași infracțiune în formă continuată.
 
Ca urmare a cercetărilor efectuate, ieri s-a dispus extinderea urmăririi penale față de un alt tânăr de 20 de ani, din comuna Peștera, județul Constanța, tot pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată; o adolescentă de 17 ani - în calitate de instigator al infracțiunii de înșelăciune; precum și față de un ploieștean de 44 de ani, cu privire la săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului.
 
Având în vedere investigațiile întreprinse, până în prezent s-a stabilit că, în perioada 02-19.12.2017, tinerii depistați în autoturism, împreună cu alte persoane, prin declinarea de calități mincinoase, ar fi indus în eroare nouă părți vătămate (doi bărbați și șapte femei), de la care ar fi ridicat sumele de 90.000 lei și 12.000 euro.
 
Motivul înșelăciunilor comise ar fi fost acela că rude ale acestora ar fi suferit accidente rutiere, motiv pentru care aveau nevoie urgentă de diferite sume de bani. În cursul zilei de ieri, s-a dispus reținerea și a celorlalți trei bănuiți pentru o perioadă de 24 de ore.
 
Pe numele a 2 persoane, din cele 5 reținute, au fost emise mandate de arestare preventivă.
 
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale în vederea probării activității infracționale a acestei grupări.
 
 
Recomandările Poliţiei te pot ajuta să eviţi capcanele escrocilor care folosesc metoda „ACCIDENTUL”:

-           Nu daţi crezare unei eventuale poveşti în care vi se solicită bani pentru a vă scăpa pe cineva din cercul dumneavoastră de apropiaţi (fiul/fiica/nepoţi), despre care vi se spune că se face vinovat de producerea unui accident rutier. Pentru a vă convinge, contactaţi-i în cel mai scurt timp. Chiar dacă situaţia poate fi reală, banii dumneavoastră nu îi vor ajuta să scape de răspundere şi nici să achite eventuale cheltuieli medicale (în situaţii de urgenţă, intervenţia medicilor este gratuită);
-           Fiţi precauţi în contactul cu necunoscuţii care vă cer informaţii despre vecini sau rude. De asemenea, manifestaţi prudenţă în publicarea de informaţii personale pe platformele de socializare. Acestea pot fi folosite cu succes de către infractori, ajutându-i să inventeze scenarii cât mai credibile;
-           Aviz tinerilor: comunicaţi frecvent cu părinţii dumneavoastră, informându-i totodată despre metodele folosite de infractori pentru a înşela persoanele în vârstă;
-           Sesizaţi orice asemenea situaţii pe numărul pentru apeluri de urgenţă 112!
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii