Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:53 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tineretul liberal constănţean organizează evenimentul “Eurocampioni la mare”

ro

28 Apr, 2014 17:23 2005 Marime text
TNL Constanta şi Cluburile Studenţeşti Liberale România (CSL Constanţa) organizează, în perioada 1-3 mai, pe plaja Cotton Beach din Mamaia,
un eveniment dedicat tuturor tinerilor din România cărora le pasă de viitorul lor – “Eurocampioni la mare". 
Aşa cum se menţionează într-un comunicat de presă, programul evenimentului este unul foarte încărcat în activităţi: joi și vineri, deci pe 1 şi 2 mai, cei interesaţi să participe la acţiuni se pot înscrie într-o echipă de volei sau fotbal pentru a dovedi că sunt campioni ai competiţiilor sportive.
Vineri şi sâmbătă, pe 2 şi 3 mai, Addictive Elements (Tennebreck/Tyst) se vor ocupa de muzică, iar Mika Violin va oferi un show live incendiar pentru toţi cei care îşi doresc să se distreze în mini-vacanţa de 1 Mai. “Vineri, de Ziua Internaţională a Tinereului, tinerii liberali vor lansa lampioane şi vor da glas dorinţei pentru o Românie mai frumoasă.
La acţiune va participa şi constănțeanca Cristina Steliana Mihailovici, prezentă pe listele PNL pentru europarlamentare”, se specific în comunicat.
"Ne dorim să ne unim forţele toţi cei care credem că România are o şansă. Schimbarea e în noi şi doar împreună vom reuşi să trăim într-o Românie care dă o şansă tinerilor la un viitor bun, stabil", a spus  Cristina Steliana Mihailovici. Sâmbătă, toată lumea se va lua la întrecere la concursul de zmee pentru a înălţa cât mai sus vulturul liberal. În aceeaşi zi va avea loc o întalnire pe plajă cu eurocampionii PNL, Ramona Mănescu şi Claudia Benchescu.
Toţi cei care sunt interesaţi de eveniment pot participa gratuit în oricare din cele trei zile de activităţi sau chiar pe toată durata acestuia.
Sursa foto: tnl.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii