Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:04 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tinere, obligate să se prostitueze pe Autostrada Soarelui. Suspectul, reținut de procurorii DIICOT

ro

16 Feb, 2018 16:22 2137 Marime text
La data de 15.02.2018, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism - Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului Dumitru Vasile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.  

În cauză există suspiciunea  rezonabilă că, începând cu anul 2016, inculpatul a recrutat prin metoda „lover boy” 2 tinere pe care ulterior, prin induceri în eroare, dar și prin exercitarea de violențe fizice, le-a determinat să se prostitueze în folosul său, exploatându-le astfel sexual. Tinerele întrețineau relații sexuale contra cost zilnic, cu diverşi clienți, conducători auto aflați în tranzit şi pe care îi acostau pe Autostrada A2 sau pe șoseaua de centură a municipiului București, sumele de bani încasate fiind însuşite integral de către inculpat.

La sfârșitul lunii ianuarie 2018, una dintre tinerele traficate a reușit să sesizeze organele de poliție ocazie cu care a relatat faptul  că a fost determinată prin agresiuni fizice să se prostitueze, inculpatul Dumitru Vasile exercitând repetat, asupra sa, acte de violență (lovituri cu cabluri, furtunuri și bâte), aspect confirmat de expertiza medico-legală efectuată în cauză, care a concluzionat că victima prezintă multiple leziuni traumatice pe toate zonele corpului.

La data de 16.02.2018 Tribunalul Călărași a dispus arestarea preventivă a inculpatului Dumitru Vasile pe o perioadă de 30 de zile.   Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul  Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate-Călărași și a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Călăraşi.

   ”Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, menționează procurorii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii