Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tensiuni în Yemen Preşedintele şi guvernul de la Sanaa au demisionat

ro

22 Jan, 2015 22:00 1329 Marime text
Guvernul din Yemen și președintele acestui stat, Abd Rabbo Mansour Hadi, și-au prezentat joi demisiile, într-un moment în care țara trece printr-o profundă criză politică, relatează AFP și DPA. Ulterior, parlamentul a anunțat că nu acceptă demisia președintelui.
 
În prima fază, după luarea cu asalt a palatului prezidențial de către milițiile șiite Ansaruallah, a fost anunțată demisia guvernului, numit în urmă cu trei luni.
 
Purtătorul de cuvânt care a anunțat demisia a precizat că decizia este irevocabilă, relatează Agerpres.
 
În scrisoarea sa de demisie, consultată de AFP, premierul Haled Bahah și-a justificat decizia prin faptul că vrea să evite ca membrii cabinetului său să fie considerați responsabili de ceea ce se petrece sau se va petrece în Yemen.
 
Miercuri, premierul yemenit și-a negociat plecarea și a părăsit reședința din centrul capitalei Sanaa, unde era blocat de două zile de milițiile șiite.
 
Forțe șiite puternic înarmate au încercuit luni seară reședința premierului Haled Bahah, la câteva ore după ce convoiul său a fost vizat de tiruri în urma participării la o întâlnire cu președintele Abd Rabbo Mansour Hadi.
 
Demisia președintelui Abd Rabbo Mansour Hadi a fost anunțată de Sultan al-Atwani, unul dintre consilierii săi, și confirmată de mai mulți consilieri prezidențiali. Decizia a fosta anunțată la scurtă vreme după demisia guvernului și în contextul în care milițiile șiite și-au întărit în ultimele zile controlul asupra capitalei Sanaa.
 
Sursa: agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii