Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:22 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teatrul, armă împotriva autismului și sindromului Down în Constanța

ro

30 Nov, 2014 11:57 1431 Marime text
 
La cele două cercuri de teatru deschise la Palatul Copiilor din Constanţa sunt înscrişi peste 135 de copii. Unii vin doar ca să-şi depăşească timiditatea şi reuşesc foarte repede să se descurce, să intre cu uşurinţă în pielea personajelor preferate. Cei care sunt foarte talentaţi sunt selectaţi pentru grupele de performanţă, relatează România Liberă.

Se lucrează foarte mult pe tehnica vorbirii, de asemenea se exersează tehnica expresivităţii verbale şi corporale. Elevii au ca temă, în afara exerciţiilor de dicţie, să meargă în sălile de teatru şi să citească.

Potrivit romaanialibera.ro, printre cursanți sunt și 30 de copii cu dizabilităţi care învaţă actoria.

Prin darurile sale, arta teatrală reușeste să îi înveţe pe autiști sau pe cei care se confruntă cu sindromul Down să comunice, să socializeze, să se (re)descopere.

„Se vede o evoluţie. În primul rând sunt mult mai deschişi de când vin aici, sunt fericiţi că fac teatru. Primesc cu bucurie ceea ce lucrăm cu ei. Şi pentru noi este o mare bucurie să îi vedem fericiţi. Dacă depăşeşti barierele dintre copiii normali și copiii cu dizabilităţi se lucrează uşor. Important este să îţi doreşti să lucrezi cu ei“, spune profesorul de artă teatrală şi directorul-adjunct al instituţiei, Roxana Mitan, citată de romanialibera.ro.

Sursa: romanialibera.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii