Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:36 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tăriceanu i-a dat lui Cioloș o listă cu 20 de propuneri economice și politice

ro

11 Nov, 2015 19:39 1348 Marime text
 
Copreședintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, în această seară, la finalul întrevederii avute cu premierul desemnat Dacian Cioloș, că există posibilitatea ca în viitorul Guvern să fie menținut numărul de ministere existent în Cabinetul Ponta.
 
„Vă pot spune că, probabil, Guvernul viitor se va menține pe actuala structură (ca număr de ministere — n.r.). V-am spus ce știu în momentul de față”, a precizat Tăriceanu, adăugând că, în cadrul discuției cu Cioloș, reprezentanții ALDE nu au făcut propuneri de tehnocrați pentru funcțiile de miniștri, potrivit agerpres.ro.
 
Tăriceanu a anunțat că i-a înmânat premierului desemnat o listă cu 20 de propuneri economice și politice, între care reducerea TVA, reducerea impozitului pe dividende, reducerea CAS, precum și propuneri de elaborare a legislației privind lobby-ul și de reglementare a impozitării în domeniul IMM-urilor.
 
„Am făcut o discuție foarte aplicată și i-am prezentat domniei sale o listă cu chestiuni economice cu precădere, dar și politice, pe care dorim să le aibă în vedere și care reprezintă o premisă pentru a putea lua în calcul un sprijin eventual la votul de învestitură. (...) Sunt în total aproape 20 de puncte pe care le-am discutat cu domnia sa. (...) Domnia sa a luat act de ele, i-am înmânat lista și a avut o abordare pozitivă pe care am remarcat-o. Nu i-am cerut în niciun fel să se pronunțe în acest moment pentru că e prea devreme, suntem în faza de elaborare a programului. Fără să punem într-un fel de o manieră brutală condiții, i-am spus că acestea sunt lucrurile la care ținem și la care nu putem să renunțăm”, a adăugat copreședintele ALDE.



Sursa foto: caleaeuropeana.ro
 
Călin Popescu-Tăriceanu și-a exprimat dorința de a fi „mult mai discret”, susținând că, în opinia sa, partidele politice și grupurile parlamentare „au un rol de jucat”.
 
„Credem că realitatea politică în care trăim și în care este alcătuit sistemul politic face necesară o anumită raportare a Guvernului la grupurile parlamentare. Fiecare avem o anumită identitate politică și bănuiesc că fiecare dorește să o păstreze. Așadar, grupurile parlamentare și partidele politice, cum suntem noi, credem că avem un rol de jucat și că prin atitudinea și prin proiectele noastre care ne definesc acțiunea suntem parte a procesului politic, atunci singur că putem într-o măsură pe care o vom discuta mai departe să vedem care este contribuția noastră politică. Altfel, premierul trebuie să își definească susținerea politică pe baza considerentelor pe care le are dânsul în prezent”, a declarat Tăriceanu, conform agerpres.ro. 
 
Tot el susține că Cioloș a căpătat o experiență foarte bună la nivelul Comisiei Europene.
 
Poziția ALDE referitoare la votul de învestitură se va contura abia după ce premierul desemnat va prezenta Parlamentului atât echipa, cât și programul de guvernare.
 
„Nu dau sfaturi, mai ales la televizor. Pot să i le dau în privat, dar nu am făcut acest lucru pentru că Dacian Cioloș a căpătat o experiență foarte bună la nivelul Comisiei Europene. Nu cumva vă imaginați că la CE au de rezolvat doar chestiuni tehnice. Este politică, este guvernul Uniunii Europene și relaționează cu Consiliul European, cu Parlamentul. Cred că (Dacian Cioloș — n.r.) are propria experiență care, cred, că îi va fi foarte utilă în cazul în care va fi desemnat prim-ministru. (...) I-am comunicat prim-ministrului că nu vom putea să luăm o decizie cu privire la modul în care ALDE va vota la votul de învestitură decât după ce domnia sa va prezenta programul de guvernare și echipa, componența Guvernului. Atunci, ulterior, vom organiza o discuție în cadrul forului de conducere statutar al ALDE și ne vom putea pronunța”, a mai adăugat copreședintele ALDE.
 
În discuția avută cu premierul desemnat și Tăriceanu a fost abordat și subiectul calendarului de prezentare a echipei guvernamentale și a programului.
 
De asemenea, s-a vorbit și despre calendarul votului pentru învestitură.
 
„Am discutat puțin cu premierul. Probabil că urmează să se mai consulte și cu celelalte partide și cu președintele. Cred că ar fi un calendar oportun: luni — prezentarea listei și componenței, audierile din comisii luni după-amiază, marți dimineață și, în a doua parte a zilei de marți, votul de învestitură. Dar nu suntem realmente într-o cursă contra cronometru. Pentru câteva ore, cred că trebuie făcută serios audierea miniștrilor. Trebuie dată posibilitatea partidelor să analizeze programul de guvernare, să ia deciziile în forurile de conducere. Lucrurile acestea trebuie făcute cu multă seriozitate”, a subliniat Tăriceanu, potrivit aceleiași surse. 



Sursa foto: caleaeuropeana.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii