Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:07 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Târgul TINIMTEX ar putea fi mutat de la pavilionul expoziţional

ro

22 Nov, 2015 10:45 2129 Marime text
 
Tragedia de la Clubul Colectiv a declanşat o adevărată campanie de control în cluburi, baruri, restaurant, săli de cinema și centre comerciale din județul Constanţa. În ultimele două săptămâni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au controlat peste 30 de unităţi de alimentaţie publică. Printre cele mai întâlnite deficiențe se numără lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu și lipsa extinctoarelor sau hidranților.

Sunt şi situaţii în care cluburile au căutat alte spaţii pentru a-şi desfăşura activitatea. Spre exemplu, conducererea Clubului Luv, care care se numără printre localurile care şi-au sistat activitatea, a anulat petrecererea care era programată, sâmbătă seara, în incinta Paviliului Expoziţional.

Au existat informaţii potrivit cărora şi Târgul TINIMTEX, care urma să se desfăşoare în perioada 25-29 noiembrie la acelaşi pavilion expoziţional, s-ar fi anulat. Purtătorul de cuvânt al Camerei de Comerţ Industrie şi Navigaţie Constanţa, Lucia Calenici, spune însă că târgul nu s-a amânat. Este posibil să fie schimbată însă locaţia de desfăşurare a târgului. O decizie în acest sens va fi luată mâine de cei de la CCINA.

Citeşte şi Pavilionul Expoziţional nu s-a închis. Şeful ISU face precizări importante!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii