Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:54 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Tânărul decedat în accidentul de pe Șoseaua Mangaliei din Constanța era militar pe Fregata Regele Ferdinand

ro

28 Oct, 2018 11:30 11275 Marime text
Un militar de pe fregata Regele Ferdinand a murit în această dimineață la Constanța după ce a fost implicat într-un teribil accident rutier. Tânărul de 22 de ani din județul Tulcea a fost lovit mortal de un autoturism, iar după producerea accidentului șoferul a fugit de la fața locului. 

Potrivit reprezentanților Forțelor Navale Române, victima este fruntaș Cosmin Duca, din Luncavița, județul Tulcea. Tânărul făcea parte din echipajul Fregatei 221 Regele Ferdinand din anul 2016. 

A participat la toate misiunile navei, de cinci ori în SNMG2 (Gruparea navală permanentă NATO SNMG-2/Standing NATO Maritime Group) și de două ori la operațiunea Sea Guardian. 

Conform Forțelor Navale Române, acesta era un tânăr serios, conștiincios și un bun coleg. 

Reamintim că, la data de 28 octombrie a.c., ora 04.50, pe șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța, in apropierea intersecției cu strada Pandurului, un autoturism înmatriculat în Constanța, condus de o persoană neidentificată încă, a accidentat mortal un pieton, in vârstă de 22 de ani, domiciliat pe raza județului Tulcea.

Potrivit IPJ Constanța, după producerea accidentului, autorul a părăsit locul faptei fara încuviințarea organelor de poliție. Polițiștii constănțeni au început cercetările pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a autorului și pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au condus la evenimentul rutier.

Fregata Regele Ferdinand a acostat miercuri, 24 octombrie, la ora 10.00, în portul militar Constanța, după ce a parcurs aproximativ 6.000 de mile marine după ce a participat la Operația NATO „Sea Guardian”. 

Citește și: 

UPDATE. Tragedia dimineţii. Accident rutier grav în Constanţa. Pieton mort. Şoferul a fugit (galerie foto+video)

UPDATE IPJ Constanța 

În jurul orei 15.30, bărbatul care ar fi produs accidentul mortal de azi dimineață, pe șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța, s.a prezentat la sediul Serviciului Rutier Constanța, unde este audiat în prezent.

Bărbatul are vârstă de 32 de ani și este din Constanța.

Politistii constănțeni efectueaza cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa și părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Andrew 28 Oct, 2018 11:52 Dumnezeu sa te ierte , camarade ! Drum lin spre rai !