Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:12 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tânărul care a accidentat mortal o femeie pe o trecere de pietoni din Mamaia a fost externat din spital

ro

14 Sep, 2017 17:40 7205 Marime text
Tânărul de 26 de ani din Cernavodă, care a accidentat mortal o femeie care traversa pe o trecere de pietoni din stațiunea Mamaia, a fost externat din Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
 
În cele aproximativ patru săptămâni de la accident bărbatul a fost internat în stare foarte gravă la Terapie Intensivă, a fost supus apoi unei intervenții chirurgicale, iar pentru că starea sa s-a ameliorat și nu a mai necesitat îngrijiri medicale de specialitate a fost externat din unitatea sanitară.  
 
Reamintim că pe 20 august 2017, în jurul orei 07.00, a avut loc un grav accident de circulaţie, în urma căruia o femeie a fost ucisă pe trecerea de pietoni, iar şoferul care a provocat accidental a intrat cu maşina într-un copac după care în peretele unui service şi a unei spălătorii auto.
 
La locul evenimentului au fost trimise două autospeciale cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD.
 
Şoferul, în vârstă de 26 de ani este din Cernavodă, iar femeia, care era cameristă la un hotel din Mamaia, avea în jur de 50 de ani şi era din Năvodari.

Citește și: 

Șoferul care a spulberat o femeie pe o trecere de pietoni din stațiunea Mamaia este internat în continuare în Spitalul Județean Constanța. Victima sa a murit pe loc (galerie foto)

Viaţa şoferului care a provocat accidentul mortal de azi dimineaţă, din Mamaia, atârnă de un fir de aţă (galerie foto)

Accident groaznic în Mamaia. Pe trecerea de pietoni. Două victime dintre care una încarcerată și una decedată. Intervine SMURD (galerie foto+video)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii