Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de călători frauduloși Acțiune a polițiștiilor de la Transporturi, în trenuri și în stațiile de cale ferată

ro

23 Feb, 2019 13:57 2133 Marime text
La data de 20 februarie a.c., polițiștii de la transporturi au acționat pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, prevenirea și combaterea călătoriei frauduloase și a faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători.

Astfel, 550 de poliţişti şi 82 de angajaţi ai societăților de transport feroviar au patrulat în aproape 400 de stații de cale ferată și 500 de trenuri, depistând 843 de persoane care călătoreau fraudulos.

Valoarea taxelor și suprataxelor aplicate călătorilor fără bilet a fost de peste 8.000 de lei.

Polițiștii au depistat alte două persoane care aveau nevoie de internare în centre de specialitate, 11 minori lipsiți de supraveghere, o persoană dată în urmărire națională și 30 care practicau cerşetoria.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 310 sancţiuni contravenţionale, cele mai multe fiind aplicate pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Valoarea amenzilor a fost de peste 60.000 de lei, iar a bunurilor confiscate de aproape 4.000 de lei.

Polițiștii au constatat și 23 de infracţiuni, dintre care 20 de natură economică.

Caz de contrabandă în Maramureș

Poliţiştii de la Transporturi din Maramureș au descoperit, într-un tren care circula pe ruta Sighetu Marmaţiei - Dej, în bagajul unui bărbat, 5.000 de țigări fără timbru de marcaj fiscal românesc. „Marfa”, de aproape 3.000 de lei, a fost confiscată, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii