Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de angajatori din județul Constanța sancționați în 2018 de Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța

ro

22 Jan, 2019 13:48 1251 Marime text
Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a continuat și în anul 2018 activitatea de control și verificare a societaţilor  comerciale, care își desfasoară activitatea pe rază judeţului Constanţa.
 
Potrivit ITM Constanța, controalele au avut că obiectiv verificarea respectării prevederilor legale din legislaţia muncii  și  securitatea și sănătatea în muncă a salariaţilor, precum și verificarea măsurilor dispuse cu ocazia controalelor anterioare .
 

”Pe parcursul întregului an s-au desfășurat Campanii de control  organizate la nivel național, prevăzute în programul de acțiuni pentru anul 2018 al Inspecției Muncii, în domenii de activitate cum ar fi: construcții, panificație, transport substanțe peiculoase, industria alimentară, unitați care au desfășurat activitate pe litoralul Mării Negre, etc.
 
Au fost inițiate și  acțiuni de control la nivel local pe domenii de activitate specifice județului Constanța, care au vizat Șantierele Navale Constanța, Midia-Năvodari și DMHI  Mangalia,angajatori care desfășoara activități în  Portul Constanța și Agigea” - au mai transmis reprezentanții ITM Constanța.

 
Deasemenea reprezentanții Inspectoratului de Muncă Constanța au participat și la acțiuni comune de control alături de reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției Constanța, Direcției Antifraudă 2 Constanța și  Prefectura Constanța.
 
Rezultatele activității la  finele anului 2018 .
 
Potrivit ITM Constanța, inspectorii de muncă din cadrul Serviciul Control Relaţii de Muncă   au verificat în anul 2018 un număr de 3616 agenți economici . Au fost  sanctionați 630 angajatori unde au fost aplicate un număr de 738 sancțiuni contravenționale   din care 568  amenzi  în valoare de 12.849.700 lei   și  170 avertismente. În urmă verificărilor au fost dispuse un număr de 3914 măsuri de remediere a neconformitărilor constatate.
 
Au fost identificate prestând muncă nedeclarată 630 de persoane.
 
Referitor la activitatea de control privind securitatea și sănătatea în muncă în anul 2018 inspectorii de muncă au efectuat 1932 de controale tematice, în urmă cărora s-au constatat 3975 de neconformități, motiv pentru care s-au dispus 3975 măsuri de remediere.
 
S-au aplicat 3975 de sancțiuni- 3797 avertismente și 178 amenzi contravenționale în  valoare totală de 715 500lei.
 
Controalele au fost efectuate în baza graficelor lunare de control aprobate de conducerea ITM Constanța.
 

”În cursul anului 2018, în cadrul Campaniei naționale de supravegherea pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii, conform programului sectorial pentru anul 2018, coordonat de către Comisia Europeană, s-au verificat 114 societăți comerciale , controalele realizându-se la importatori, distribuitori și comercianți pentru un număr de 372 de produse reglementate de directivele din domeniul de competență al Inspecției Muncii, folosindu-se check-listuri și tematici pentru fiecare directiva în parte.
 
Referitor la relația cu cetățenii, în anul 2018 au fost înregistrate  un număr de 1403 sesizări din care  90 % au fost exclusiv în domeniul relațiilor de muncă iar restul,  pe probleme de  securitate și sănătate în muncă   și alte  probleme care nu intrau în  sfera de competență a instituției.
 
Aspectele cele mai des întâlnite în problemele sesizate de cetățeni au făcut referire la : neplata drepturilor salariale, neplata orelor suplimentare,  timpul de lucru și de  odihnă, neacordarea concediilor de odihnă, refuzul angajatorului de-a elibera documente” - au mai transmis reprezentanții ITM Constanța.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii