Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:55 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sustrăgeau combustibil din rezervoarele a două tiruri

ro

29 Aug, 2013 10:37 687 Marime text
În noaptea de 28/29 august a.c., ofiţerii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa împreună cu cei din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, Secţiei 1 Poliţie Rurală Constanţa, Postului de Poliţie Agigea, S.P.R Constanţa  şi cu sprijinul şi suportul tehhnic al ofiţerilor din cadrul S.O.S Constanţa au organizat şi efectuat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea furturilor de combustibil din rezervoarele tirurilor şi autocarelor staţionate pe raza Municipiului Constanţa şi a localităţilor limitrofe.

Astfel, la ora 01.30, oamenii legii au prins în flagrant pe S. Gheorghe, de 25 ani, T. Marian, de 22 ani şi C. Mihai, de 25 ani, cu toţii din localitatea Cumpăna, judeţul Constanţa, în timp ce sustrăgeau combustibil din rezervoarele a două tiruri parcate pe D.N 39 C, varianta RO RO.

Din primele cercetări s-a stabilit că cei trei, prin forţarea buşoanelor rezervoarelor au sustras cantităţile de aproximativ 130 l motorină  şi 100 l ulei hidraulic, creând un prejudiciu de aproximativ 2000 lei, recuperat în proporţie de 60 %.
La comiterea faptei suspecţii au folosit două autoturisme înmatriculate în alt stat, ambele indisponibilizate, cercetările continuând în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activităţi infracţionale a celor trei, urmând a fi făcute propuneri legale corespunzătoare prin unitatea de Parchet competentă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii