Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:55 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suspecți de furt din buzunare, prinși în flagrant la scurt timp după ce au jefuit telefonul unei tinere aflate în autobuz

ro

18 Nov, 2017 14:12 2027 Marime text
Vineri, 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au prins în flagrant un bărbat și o femeie, în vârstă de 52, respectiv 47 de ani, imediat după ce au sustras un telefon mobil din buzunarul hainei unei tinere, în vârstă de 26 de ani, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun, pe raza sectorului 5.
 
Polițiștii Capitalei au documentat activitatea bănuiților, întrucât exista suspiciunea rezonabilă că aceștia au preocupări de natură infracțională, pe linia furturilor comise în mijloace de transport în comun și din societăți comerciale.
 
Astfel, la data menționată, s-a procedat la supravegherea celor în cauză, în jurul orei 12.00 bănuita fiind observată în timp ce, profitând de aglomerație și de neatenția persoanei vătămate, i-a sustras acesteia un telefon mobil din buzunarul hainei, în timp ce bărbatul a asigurat locul faptei și a îngreunat deplasarea victimei, după care a și primit bunul sustras. Cei doi au fost imobilizați și conduși pentru audieri la sediul Brigăzii de Poliție pentru Transport Public.
 
Astfel, s-a procedat la supravegherea lor, aceștia fiind prinși în flagrant, imediat după ce unul dintre bărbați a sustras o sumă de bani din buzunarul pantalonilor unui bătrân, în timp ce al doilea bărbat a distras atenția victimei.
 
Prejudiciul creat prin săvârșirea faptei a fost recuperat și restituit persoanei în drept.
 
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat, cu cei în cauză în stare de reținere, urmând a fi prezentați magistraților.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii