Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:32 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reţinuţi de poliţişti Suspectaţi că tâlhăreau minori pe străzile din Constanţa

ro

30 Apr, 2015 13:49 1454 Marime text
 
Urmare a activităţilor efectuate în cazurile a două tâlhării, fapte comise pe raza municipiului Constanţa, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa i-au identificat pe B. C. C., de 23 ani şi F. M. F., de 21 ani, ambii din municipiul Medgidia, cât şi pe V. M. C., de 17 ani, din sat Dunărea, judeţ Constanţa, bănuiţi de comiterea faptelor.

Aceştia, la 23.03.2015 ar fi smuls telefonul mobil din mâna unui tânăr de 17 ani, în timp ce acesta se deplasa pe strada Basarabi, iar la data de 31.03.2015, prin acelaşi procedeu ar fi smuls un alt telefon din mâna unui minor în vârstă de 15 ani, care se deplasa pe bulevardul 1 Decembrie 1918.
 
Ambele telefoane, în valoare totală de 2.200 lei au fost recuperate şi predate păgubiţilor, cei 3 fiind reţinuţi pe bază de ordonanţe pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii