Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:38 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Surse - Valentin Preda, consilierul ministrului Fondurilor Europene?

ro

13 Jun, 2013 17:01 1569 Marime text
Potrivit unor surse, social democratul Valentin Preda, alintat „Valerică” de primarul Constanţei, Radu Mazăre, ar fi, mai nou, consilierul ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Amintim că Preda a fost secretar de stat în cadrul Ministerului Infrastructurii. A fost acuzat de DNA de complicitate la folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la asemenea informaţii în legătură cu fapte de corupţie şi infracţiunea de deţinere, în afara îndatoririlor de serviciu, a unui document de constituie secret de stat.
Contactat telefonic în legătură cu această informaţie, Valentin Preda a afirmat, înainte de a-i fi adresată întrebare, „Nu am nimic de declarat”.

UPDATE

Conform unor surse din minister, se pare că numirea lui Valentin Preda în această funcţie ar urma să aibă loc săptămâna viitoare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii