Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:25 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Strategia pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, aprobată de Guvern

ro

09 Nov, 2018 16:30 1500 Marime text

Guvernul a aprobat vineri Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, document realizat sub coordonarea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, informează Biroul de presă al Executivului, scrie Agerpres.ro. 

Coordonatorul departamentului, Laszlo Borbely, a arătat că la elaborarea strategiei s-a lucrat mai mult de un an, în spatele formei finale aflându-se o consultare publică extinsă.

"Am încercat să implicăm cât mai multe categorii sociale, să aducem împreună diferite viziuni şi argumente, astfel încât să obţinem acest cadru de dezvoltare. Munca depusă alături de colegii mei din departament nu a fost uşoară. În schimb, am avut mereu motivaţie şi energie, deoarece am ştiut că sustenabilitatea este singura soluţie pentru generaţiile viitoare", a declarat Laszlo Borbely, potrivit unui comunicat de presă.

Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 oferă principalele direcţii de acţiune pentru implementarea Agendei 2030, asumată de 193 de state la Adunarea Generală ONU din 2015. Consilierul de stat Laszlo Borbely a apreciat că adoptarea Strategiei era esenţială pentru Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene.

"Dezvoltarea durabilă va fi o prioritate pentru Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene. Strategia adoptată astăzi ne ajută şi mai mult în demersul de a coordona implementarea Agendei 2030, nu doar la nivel naţional, dar şi european. Uniunea Europeană îşi doreşte să rămână lider global în implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. În acest context favorabil, România are şansa unică să fie un adevărat hub regional al dezvoltării durabile", a mai spus consilierul de stat.

Cele 17 obiective ale Strategiei pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 înglobează trei piloni esenţiali: dezvoltare economică; echitate socială şi mediu. Mai mult, documentul propune şi înfiinţarea unui cadru instituţional: Comitetul Interdepartamental pentru Dezvoltare Durabilă, condus de prim-ministru; nuclee pentru dezvoltare durabilă, în fiecare instituţie relevantă; Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă, format din specialişti; sprijinirea formării unei coaliţii pentru dezvoltare durabilă din reprezentanţii societăţii civile.

"În fiecare zi încercăm, prin acţiunile noastre, să ajungem mai aproape de îndeplinirea celor 17 obiective. Astăzi, am făcut un pas mare, dar drumul dezvoltării sustenabile continuă. Următoarea etapă va fi finalizată atunci când vom realiza 'Planul de acţiune'. Provocarea este să creăm o masă critică a majorităţii cetăţenilor României care să susţină acest project. Vom reuşi acest lucru prin deschiderea către cetăţeni şi prin formarea cadrului instituţional pe care îl propunem în strategie", a completat Laszlo Borbely.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii