Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:48 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Start la înscrierile în învăţământul preşcolar

ro

11 May, 2015 08:32 1382 Marime text
 
Conform calendarului privind cuprinderea copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani în învăţământul preşcolar, luni, 11 mai, începe etapa rezervată înscrierii copiilor nou-veniţi. În paralel, cu începere din data de 27 aprilie, se desfăşoară reînscrierea copiilor care frecventează unitatea de învăţământ preşcolar în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2015-2016.
 
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să asigure toate măsurile necesare finalizării până la data de 1 august 2015 a tuturor procedurilor de înscriere şi reînscriere în învăţământul preşcolar, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.
 
Pentru anul şcolar 2015-2016, au fost alocate 665.000 de locuri în învăţământul preşcolar (toate grupele de vârstă: mică, mijlocie şi mare).
 
Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii: capacitatea instituţiei (număr de copii pentru care a fost proiectată), numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2015-2016 (pe grupe de vârstă), criteriile generale stabilite de Consiliul de administraţie pentru înscrierea copiilor, numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.
 
Criteriile generale vor fi aprobate de Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ şi se aplică în baza unor documente doveditoare, prezentate de părinţii/reprezentanţii legali ai copilului.
Perioadele de înscriere şi reînscriere la nivelul fiecărei grădiniţe şi orarul aferent vor fi stabilite de conducerea unităţilor de învăţământ. Ambele categorii de informaţii vor fi afişate la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru a fi cât mai accesibile părinţilor şi publicului interesat. În măsura în care este posibil, informaţiile vor fi publicate şi pe site-urile grădiniţelor (dacă există) şi, eventual, pe site-ul inspectoratului şcolar judeţean. Înscrierile pot continua şi după data de 1 august, în limita locurilor disponibile.
 
După finalizarea etapei de reînscriere, ocuparea locurilor libere se va face astfel:
 
-în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 2-3 ani)
 
-în limita locurilor rămase şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale de departajare, pe care grădiniţele le aplică atunci când există mai multe solicitări decât numărul de locuri (ex: apropierea de domiciliul copilului, existenţa a unui frate/a unei surori al/a copilului, înmatriculat/înmatriculată în unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea, părinte/tutore unic întreţinător de familie, existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului).
 
Pentru soluţionarea diferitelor situaţii legate de reînscriere/înscriere în unităţile de învăţământ preşcolar, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor consilia şi sprijini părinţii, ţinând cont, cu precădere, de interesul educaţional al copilului.

Sursa: rtv.net
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii