Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Start la “10.000 km drumuri judeţene şi locale”

ro

15 Apr, 2011 19:46 842 Marime text

În cadrul unei conferinţe de presa, ministerul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a prezentat astăzi detalii despre prima axă de finanţare derulată în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii - componenta de drumuri judeţene şi de interes local.

Programul a apărut ca răspuns la o necesitate, aceea de a îmbunătăţi starea necorespunzătoare a drumurilor judeţene şi locale. Toate consiliile judeţene au fost invitate în Consiliul Tehnico Economic al Ministerului pentru a-şi prezenta proiectele pentru care solicită finanţare prin PNDI. Valoarea însumată a proiectelor prezentate în CTE a fost de 3-4 ori mai mare decât fondurile alocate, fiind necesară o selecţie a acestora.

 "S-au aplicat strict criteriile prevăzute în legislaţia care reglementează acest program. Au prioritate obiectivele depuse pentru finanţare în cadrul programelor derulate din fonduri europene, dar care nu au mai prins finanţare; circa 100 de proiecte, în valoare de peste 900 mil. euro. O altă prioritate o reprezintă obiectivele pentru care autorităţile publice locale dispun de documentaţii tehnico-economice întocmite conform legislaţiei în vigoare, precum şi cele care au fost finanţate într-o primă etapă din fonduri proprii, iar din cauza lipsei surselor de finanţare nu au putut fi realizate integral. De asemenea, am considerat prioritare şi drumurile de interes judeţean şi de interes local care deservesc obiective de interes turistic", a declarat ministrul Elena Udrea.

În acest moment au fost aprobate proiectele pentru toate judeţele ţării.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii