Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:15 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sportul constănţean este în doliu

ro

15 Nov, 2013 09:51 3097 Marime text
Pierdere dureroasă pentru sportul constănţean. S-a stins din viaţă, la vârsta de 68 de ani, Dali Gurman, profesor şi antrenor de atletism. Născut la Constanţa, se stabilise în capitală, unde a decedat şi unde va fi şi înmormântat, astăzi. Deşi părăsise oraşul de la malul mării, profesorul Gurman nu întrerupsese legăturile cu Constanţa. A activat la Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 din Constanţa, dar şi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Ovidius”. A antrenat în special aruncătorii, sportivi de la ciocan, disc, suliţă şi greutate. Printre elevii săi, care au obţinut medalii la Campionatele Naţionale, se numără Camelia Boboc, Ionel Brătianu, Nicolae Coitu sau Mihai Vrânceanu. A absolvit Institutul de Cultură Fizică de la Bucureşti, în anul 1970, şi a fost coleg cu Titi Mihail, oficial al Federaţiei Române de Atletism, dar şi cu antrenorul constănţean Dan Ciocan. La începutul anilor 80, a plecat în Israel, dar s-a întors, în anii 90, rămânând în capitală. „Era un tehnician valoros, dar şi un bun fotograf. Dumnezeu să îl odihnească!”, a declarat Dan Ciocan. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii