Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:16 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacol cu aeronavele SRI, de Ziua Aviației

ro

20 Jul, 2016 09:39 2543 Marime text
La mulți ani, aviatorilor români! În cinstea lor, sunt organizate astăzi spectacole în aer, în cadrul cărora vor defila inclusiv aeronave ale SRI.

Pe data de 20 Iulie, se serbează  Ziua  Aviației Române. În acest context, Statul Major al Forţelor Aeriene organizează, în toate unităţile militare din subordine, o serie de manifestări în cinstea aviatorilior români.

Astăzi, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor, din Capitală, va avea loc ceremonia militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori, în memoria eroilor aviatori.

„ Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare de tip IAR-330 Puma, IAK-52, C-27J Spartan, IAR-99 Șoim şi MiG-21 LanceR, aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, precum și Iacării Acrobați“, au declarat reprezentanții Forțelor Aeriene.

Totodată, pe tot parcursul zile, până la ora 17.00,  va avea loc Ziua Porţilor Deschise la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Bucureşti, unde pot fi admirate materiale semnificative ale istoriei aeronauticii româneşti: avioane militare, staţii de radiolocaţie, tehnică de artilerie antiaeriană şi rachete sol-aer, machete, uniforme, decoraţii şi documente de arhivă.

Fstivitățile vor continua în weekend, mai precis sâmbătă, 23 iulie, de la ora 09.00, când se va desfășura Ziua Porţilor Deschise la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. În programul evenimentului sunt incluse expoziţii statice cu tehnică militară, lansări de paraşutişti şi zboruri demonstrative cu aeronave MiG-21 LanceR, IAR-330 Puma, IAR-99, IAR-316B şi C-27J Spartan din dotarea Forţelor Aeriene Române, dar şi Aeroclubul României, Iacării Acrobaţi, Skydive Transilvania, Aeroclubul Luncani;

Tot atunci, de la ora 09.00, are loc Ziua Porţilor Deschise pe Aerodromul Giarmata unde vor evolua elicoptere IAR-330 Puma, avioane de luptă MiG-21 LanceR şi aeronave de transport C-27J Spartan.

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene se sărbătorește în fiecare an la 20 iulie, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii