Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:53 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spania. Român condamnat la 22 de ani de închisoare pentru omor, adus în țară pentru executarea pedepsei

ro

26 Apr, 2018 19:01 1382 Marime text
Un român condamnat de instanțele de judecată spaniole la o pedeapsă de 22 de ani de închisoare pentru omor calificat, tâlhărie calificată și furt calificat al unui vehicul, în scop de folosință, fapte comise pe teritoriul Spaniei, a fost adus în țară, pentru executarea pedepsei în sistemul penitenciar din România.
 
La data de 26 aprilie a.c., un bărbat, de 34 de ani, cetățean român, a fost transferat din Spania, sub escortă, pentru continuarea executării unei pedepse de 22 ani de închisoare, în sistemul penitenciar din România. 
 
Acesta a fost adus în țară de o escortă a Poliției Spaniole, cu un zbor militar, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.
 
Transferul a fost stabilit prin sentința Curții de Apel București, prin care s-a dispus recunoașterea și punerea în executare, în România, a unei pedepse de 22 de ani de închisoare, aplicată de Curtea Regională din Huelva.
 
Recunoașterea pedepsei are ca bază legală Decizia cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului de reciprocitate în recunoașterea sentințelor penale, care prevăd aplicarea pedepsei cu detenție sau măsuri privative de libertate, în scopul executării acestora în Uniunea Europeană.
 
Cel în cauză a fost condamnat de instanțele spaniole pentru comiterea, pe teritoriul Spaniei, a infracțiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată și furt calificat al unui vehicul, în scop de folosință.
 
În fapt, instanța de judecată spaniolă a reținut că, la începutul lunii octombrie a anului 2008, bărbatul în cauză și alte persoane, au intrat în incinta proprietății unui antreprenor de succes din Huelva și l-au agresat, pentru a afla combinația de la un seif pe care îl deținea în locuință. În urma agresiunilor, victima a decedat.
 
Întrucât nu au aflat informația care îi interesa, autorii au smuls seiful și l-au transportat cu o furgonetă aparținând firmei victimei, în zona unui canal, unde l-au deschis și au sustras bunurile din interiorul acestuia, inclusiv un ceas achiziționat de victimă în anul 1985, cu o valoare de peste 3.000.000 de pesetas.
 
Cel în cauză a fost preluat de o escortă a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și a fost predat  reprezentanților Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru executarea pedepsei, în Penitenciarul Rahova.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii