Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Soț și soție, reținuți de polițiști pentru delapidare. Femeia era contabil șef al unei școli gimnaziale din municipiul Galați

ro

09 May, 2018 14:58 1293 Marime text
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Galați, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, au reținut, în cursul zilei de ieri, o femeie de 49 ani și pe soțul acesteia, de 56 ani, bănuiți de comiterea mai multor fapte de delapidare, complicitate la delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, informează IPJ Galați. 
  
Potrivit anchetatorilor, în urma cercetărilor a reieșit că, în perioada ianuarie 2012 – septembrie 2014, femeia, în calitate de contabil șef al unei școli gimnaziale din municipiul Galați, și-ar fi însușit sume de bani pe care le gestiona și administra, prin efectuarea de viramente bancare nejustificate, din bugetul unității de învățământ către două societăți comerciale din localitate, aparținând soțului acesteia și fiului lor, în vârstă de 28 ani.
 
În acest sens, persoana în cauză a folosit contracte încheiate între cele două societăți și școala unde lucra, iar în actele contabile ale unității de învățământ a introdus la plată facturile emise de societăți pentru bunuri și servicii fictive.
 
Prin activitatea infracțională a celor trei, unitatea de învățământ a fost prejudiciată cu suma de 511.890 lei.
 
Femeia și soțul acesteia au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, procurorul de caz dispunând ulterior, față de ei, măsura controlului judiciar pe cauțiune în cuantum de 50.000 lei fiecare, pe o perioadă de 60 de zile.
 
Polițiștii continuă cercetările în această cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare și complicitate la delapidare, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, toate în formă continuată.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii