Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sorina Pintea, despre acordarea sporurilor - "Am chemat managerii spitalelor să avem o discuţie"

ro

16 Apr, 2018 11:47 2539 Marime text
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, luni, că a chemat la discuţii managerii de spitale unde au loc proteste.
 

"Am chemat managerii să avem o discuţie. Deja cu managera de la Spitalul Bagdasar am avut această discuţie, am revizuit puţin acordarea sporurilor, precum şi modul de repartizare. Cred că nu vor fi probleme deosebite, dar, până la urmă, noi aplicăm o lege. Guvernul şi-a asumat majorarea salariilor medicilor şi asistenţilor medicali. Pentru persoanele care nu intră în grilă decât în 2022 există anumite scăderi pe care încercăm să le echlibrăm, dar vedem exact cum este situaţia pentru fiecare spital în parte. Eu i-am chemat, deşi noi trebuie să aplicăm o lege, o lege care a dus şi la majorări salariale pe care aş dori să le scoateţi în evidenţă, pentru că au fost creşteri importante la partea medicală, respectiv medici, asistenţi medicali", a declarat Sorina Pintea, la Digi 24.


"Discut cu fiecare manager în parte, îi rog să îmi prezinte situaţia, să văd modul în care s-au repartizat sporurile, dar, am mai spus-o, nu e obligatoriu ca toată lumea să ia sporul maxim. Există limită minimă şi limită maximă, deci până la urmă va trebui să ne echilibrăm. Există spitale, pentru că, în această perioadă, în weekend-ul acesta cred că am vorbit cu cel puţin 100 de manageri de spitale, există spitale în care sporurile au fost întotdeauna acordate la nivelul maxim fără să se ţină cont de absolut nimic", a mai afirmat Pintea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii