Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:07 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Solar Impulse II bate recordul mondial de distanță pentru un astfel de avion

ro

03 Jul, 2015 21:17 1280 Marime text
 
Avionul Solar Impulse II a aterizat astăzi în Hawaii (SUA) după un zbor de peste 8.200 de kilometri deasupra Oceanului Pacific, care a durat cinci zile și a doborât recordul mondial al distanței parcurse de un avion propulsat de energia solară, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Totodată, pilotul elvețian André Borschberg, de 62 de ani, a intrat în istoria aviației pentru cel mai lung zbor în solitar, menționează AFP. Precedentul record data din 2006, când Steve Fossett a zburat singur timp de 76 de ore și 45 de minute, adică puțin peste 3 zile.

Solar Impulse II a aterizat pe aeroportul Kalaeloa din Hawaii la ora 15:55 GMT (ora 05:55 locală), după 120 de ore de zbor, în total cinci zile și cinci nopți de când a decolat din orașul japonez Nagoya. A aterizat cu cinci minute mai devreme decât se prevăzuse, cu bateria solară încărcată în proporție de 27%, după ce a parcurs o distanță de 8.253 de kilometri. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii