Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șoferul implicat în accidentul de pe bulevardul Dacia din București, audiat de polițiști. Acesta nu are permis de conducere eliberat de autoritățile din România

ro

04 Feb, 2018 19:39 1129 Marime text
Şoferul autoturismului care a provocat sâmbătă accidentul de pe Bulevardul Dacia, în apropierea intersecţiei cu Calea Victoriei, a fost condus la Direcţia Omoruri a Poliţiei Capitalei, în vederea audierii sale, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), Simona Mihaela Prescorniţă.
 
Ea a menţionat că bărbatul a fost externat de la Spitalul Floreasca duminică în jurul prânzului şi că în această cauză cercetarea se derulează de către PTB împreună cu Direcţia Omoruri a Poliţiei Capitalei.
 
Prescorniţă a spus că vor fi analizate probele de sânge ale şoferului şi ale celuilalt ocupant al vehiculului, o apropiată a conducătorului auto, pentru a se stabili dacă aceştia au consumat băuturi alcoolice sau droguri.
 
Purtătorul de cuvânt a menţionat că în maşina şoferului au fost identificate substanţe suspecte ce urmează să fie analizate pentru a se stabili natura lor.
 
Potrivit lui Prescorniţă, bărbatul care a provocat accidentul nu figurează cu permis de conducere eliberat de autorităţile române.
 
Ea a precizat că şoferul nu a prezentat un permis de conducere, ci un înscris într-o limbă străină, susţinând că documentul respectiv dovedeşte dreptul său de a conduce.
 
Prescorniţă a afirmat că procurorii vor stabili dacă şoferul avea un permis de conducere eliberat de autorităţi străine ce-i dădea dreptul să circule în România.
 
Purtătorul de cuvânt al PTB a menţionat că se analizează în ce măsură fapta conducătorului auto este tentativă de omor, anume dacă a intrat intenţionat în celelalte autovehicule ce au fost avariate.
 
Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere a Capitalei, sâmbătă, în jurul orei 15,00, pe Bulevardul Dacia, în apropierea intersecţiei cu Calea Victoriei, pe sensul de mers dinspre Calea Griviţei spre Calea Victoriei, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate patru autovehicule. În urma acestui eveniment, mai multe persoane au fost rănite, unele dintre acestea solicitând transportul la spital.
 
Sursa:  AGERPRES
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii