Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:03 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șoferi sancționați la Constanța pentru oprirea în loc nepermis sau nu au achitat taxa de parcare. Ce alte nereguli au taxat polițiștii locali (galerie foto)

ro

08 Nov, 2018 10:07 2801 Marime text
Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locala Constanța au acționat data de 07.11.2018 în scopul creşterii eficienței activităţii de menţinere a ordinii publice şi a gradului de reacţie în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional pe raza municipiului Constanța.

Potrivit reorezentanților Direcției Generale Poliția Locala Constanța s-au aplicat 290 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 70.945 lei.

Redăm cu titlu de exemplu și în scop preventiv câteva încălcări frecvente de acte normative: 

Legea nr.61/1991- pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice:  au fost încheiate 19 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției pentru apelarea la mila publicului, consum de alcool în locuri publice, încălcarea unor norme de conviețuire socială, etc.

OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice:  au fost constatate 66 abateri contravenționale în special pentru opriri/staționări efectuate neregulamentar pe străzile sau bulevardele intens circulate din municipiul Constanța, dar și pentru nerespectarea semnificației indicatorului rutier „Accesul interzis” .

Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local:  82 sancțiuni  contravenționale au fost aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun.

Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun- 15 sancțiuni contravenționale au fost constatate pentru consumul de produse din  tutun în interiorul unei unităti sanitare.

H.C.L nr.235/2018 privind Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța-  67 amenzi contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind ocuparea unui loc de parcare în parcările cu plata cu tarif orar fără achitarea tarifului de parcare sau după expirarea perioadei pentru care a fost efectuată plata.

H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța:   au fost constatate și sancționate contravențional un număr de 44 fapte antisociale legate de nerespectarea regulilor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanta.

”Activități similare se vor desfășura în mod sistematic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.
Pe această cale, solicităm cetățenilor să sesizeze direct aceste faptele antisociale la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate.
Numai împreună putem asigura un climat public civilizat în municipiul Constanța!” - au mai transmis reprezentanții Direcției Generale Poliția Locala Constanța. 

Sursa foto: Poliția Locală Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii