Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:42 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SMS-uri în sprijinul contribuabilului Colaborare între Fisc şi STS

ro

08 May, 2013 13:15 1446 Marime text
Fiscul colaborează cu serviciile mai mult sau mai puţin secrete. Cel puţin aceasta pare să fie concluzia care se desprinde din noul program lansat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Programul „Acces date prin SMS“ este disponibil de la sfârşitul lunii trecute şi poate fi folosit în două dintre cele mai cunoscute reţele de telefonie mobilă. Concret, oficialii informează că programul poate fi folosit de către contribuabili pentru a obţine date despre un anumit agent economic. Redăm în continuare comunicatul remis de ANAF pe această temă: „ANAF lansează un nou serviciu pentru contribuabili - «Acces date prin SMS» (...). Procedura pentru serviciul «Acces date prin SMS» a fost aprobată prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 504/2013. Contribuabilii interesaţi pot să obţină informaţii publice despre un anumit agent economic transmiţând un mesaj text prin SMS care să conţină codul de identificare fiscală al societăţii respective, la numărul 1300. Contribuabilul va primi SMS de răspuns prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă, cu următoarele date disponibile:
- codul de identificare fiscală (exemplu: 123456);
- denumirea agentului economic (exemplu: SC XXXXX SRL);
- înregistrat/neînregistrat în scopuri de taxă pe valoare adăugată (exemplu: TVA DA/NU)
- starea de inactivitate fiscală a agentului economic (exemplu: INACTIV FISCAL DA/NU);
- aplicarea sistemului de taxă pe valoare adăugată la încasare (exemplu: TVA ÎNCASARE DA/NU);
- cod de siguranţă stabilit de A.N.A.F. (exemplu: 123456789).
Informaţiile furnizate prin SMS sunt în concordanţă cu datele existente în baza de date a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Pentru început serviciul “Acces date prin SMS” va fi disponibil în reţelele de telefonie mobilă Orange şi Vodafone, urmând ca în perioada următoare acesta să poată fi utilizat şi în alte reţele. Costul generat de utilizarea serviciului de mesaje scurte este în sarcina contribuabililor care solicită informaţiile. Tariful pentru un astfel de serviciu se stabileşte şi se percepe de către operatorii de telefonie mobilă. Costul nu este perceput de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. (...) Serviciul «Acces date prin SMS» a fost dezvoltat de ANAF cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii