Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:20 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Slujbă de comemorare a echipajului unei aeronave distruse în al doilea război mondial la Mihail Kogălniceanu (galerie foto)

ro

10 May, 2018 13:26 1573 Marime text
MEMBRI ai Forțelor Aeriene Regale (RAF), care se află în prezent în România pentru o misiune NATO, au participat duminică  la o slujbă de comemorare a echipajului unei aeronave distruse în al doilea război mondial, au transmis reprezentanți ai Royal Air Force. 
 
Militari ai 135 Expeditionary Air Wing (EAW), de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din sudul României, s-au alăturat localnicilor să-și arate împreună respectul față de acest echipaj. Printre cei care au fost prezenți, s-au numărat și membri ai Forțelor Navale (RN) și ale Armatei Britanice, care au călătorit de la diferite locații de dislocare din România pentru a lua parte la această ceremonie.
 

Ambasadorul britanic din România, Mr Paul Brummell, s-a prezentat de asemenea la această slujbă religioasă, care a avut loc la Biserica Ortodoxă din sat. În discursul său pentru localnicii și personalul militar de toate gradele prezente, a zis: "Este o onoare deosebită să fiu astăzi aici, să ne amintim cu mândrie și cu tristețe de sacrificiul făcut de membrii echipajului de bombardiere al RAF care au murit în Comana în 1944. Pentru noi toți cei ce reprezentăm comunitatea britanică și Forțele Armate aici, este o onoare să fim cu voi astăzi să ne reamintim de curajul celor cinci membri ai RAF care au murit în bombardierul Wellington în mai 1944, și un tribut deosebit pentru oamenii din Comana, care au arătat o compasiune desăvârșită în îngrijirea lor de echipajul de zbor decedat. Faptul că putem să comemorăm aceste două acte nobile este o dovadă a prieteniei strânse care ne unește. "

 
Deși au făcut parte din alianța opusă în timpul războiului, sătenii au recuperat trupurile de la locul prăbușirii și i-au înmormântat creștinește la mănăstirea locală.
 

Comandantul 135EAW, Wing Commander Chris Ball a adăugat: "Faptul că pot fi alături de localnicii din Comana la ceremonia de astăzi, precum și de personalul RAF, RN și Armatei Britanice, aflate în prezent în operațiuni în România, este cu adevărat o onoare. Aceasta este o poveste exemplară care arată legătura strânsă de prietenie dintre cele două națiuni, iar faptul că este încă sărbătorită, este un simbol al modului în care această relație a rezistat. Este un mesaj plin de bucurie că, chiar și în mijlocul unui război, pierderi și greutăți, omenirea și compasiunea continuă să prevaleze."

 
Ceremonia a fost organizată de omul de afaceri Gelu Palamaru, mama lui fiind cea care a fost martor la prăbușire. Fiind în flăcări și îndreptându-se direct spre sat, pilotul a reușit să schimbe cursul avionului lovit în ultima clipă către mlaștinile din apropiere.
 
Bombardierul Wellington de la Escadrila 150 a fost doborât de către trupele germane.antiaeriene în noaptea de 6/7 mai 1944, în timpul unei misiuni de bombardament de la Amendola din Italia, până la câmpurile petrolifere din România, de lângă Ploiești.
 
În 1946, trupurile celor cinci militari: Warrant Officer Stanley Clarke și Sergeants Leonard Cox, Robert Scott, George Vaughn și Clifford Walker au fost dezgropați și mutați în cimitirul militar britanic din Tâncabești, de lângă București.
 
Această poveste emoționantă a fost necunoscută în afara zonei Comana pâna când, la începutul anului 1990, imediat după căderea regimului comunist, au fost redesoperite resturile aeronavei.
În luna mai a acelui an, locuitorii Comanei au ținut o ceremonie religioasă ortodoxă comemorativă în cinstea echipajului la mănăstirea unde trupurile au fost prima data înmormântate. Ceremonia are loc în fiecare an, atrăgând sute de localnici, politicieni români și personalul Ambasadei Britanice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii