Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:56 15 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sirieni prinşi trecând ilegal frontiera

ro

27 Feb, 2012 17:15 771 Marime text
În data de 24.02.2012 poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au reţinut patru cetăţeni sirieni care intraseră ilegal în România, prin trecerea frauduloasă a frontierei. Cetăţenii străini, trei adulţi şi un minor, au fost racolaţi şi călăuziţi de un cetăţean irakian şi doi cetăţeni bulgari cu scopul de a fi transportaţi în Germania. Poliţiştii de frontieră au verificat în data 24.02.2012, în jurul orei 23.30, pe comunicaţia Ostrov - Esechioi un autoturism marca BMW, înmatriculat în Republica Bulgaria, în care se aflau cinci persoane, patru adulţi şi un minor. Persoanele în cauză s-au legitimat cu documente de identitate bulgăreşti, care prezentau indicii de falsificare, fapt pentru care au fost au fost conduse la sediul SPF Ostrov în vederea continuării cercetărilor. În urma verificărilor a fost stabilită identitatea şoferului autoturismului, un cetăţean irakian de 37 de ani rezident în Republica Bulgaria, precum şi a celorlalţi pasageri, trei adulţi de 27 de ani, 28 de ani şi 31 de ani, un minor de patru ani, toţi cetăţeni sirieni. În cadrul cercetărilor a fost stabilit faptul că cei patru sirieni au fost racolaţi în capitala Sofia de cetăţeanul irakian care le-a promis că îi va ajuta să ajungă în Germania în schimbul unei sume de bani. Cetăţeanul irakian a apelat la doi cetăţeni bulgari cu vârste de 75 ani şi 37 ani care s-au oferit să-i transporte cu au autoturism marca Volvo, înmatriculat în Republica Bulgaria, până în apropierea frontierei cu România, în dreptul localităţii Silistra. La adăpostul întunericului cei patru sirieni au trecut pe jos „frontiera verde“, fiind ulterior preluaţi pe teritoriul României de acelaşi autoturism Volvo în care se aflau cei doi cetăţeni bulgari care intraseră legal în ţară prin PTF Ostrov. Ulterior cei patru sirieni au făcut joncţiunea cu cetăţeanul irakian care i-a preluat în autoturismul marca BMW şi au încercat să-şi continue călătoria spre Constanţa, însă au fost opriţi de un echipaj al Gărzii de Coastă în apropierea localităţii Bugeac din judeţul Constanţa. Pe numele cetăţenilor sirieni au fost întocmite actele premergătoare urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea. Cei doi cetăţeni bulgari sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, iar cetăţeanului irakian i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Ti-a placut articolul?

Comentarii