Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:38 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sindicatul Petrotel-Lukoil cere prim-ministrului ajutor pentru deblocarea conturilor

ro

06 Oct, 2014 23:37 1920 Marime text
Sindicatul şi directorul general ai Petrotel-Lukoil îi solicită premierului Victor Ponta sprijin pentru continuarea activităţii şi deblocarea conturilor companiei. În felul acesta  pot fi plătite salariile celor 2.500 de angajaţi, pot fi achiziţionate materiale şi pot fi plătiţi furnizorii, susțin sindicaliștii, informează Mediafax.
 
 "Având în vedere situaţia creată prin descinderea din data de 2 octombrie 2014 efectuată de către reprezentanţii organelor de anchetă din România(procurori, ofiţeri SRI, inspector din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor, inspector de la direcţia Regională Antifraudă etc.) la SC Petrotel-Lukoil SA şi alte patru societăţi de pe Platforma Teleajen, vă rugăm respectuos să ne sprijiniţi pentru asigurarea continuării activităţii comerciale a societăţii noastre", se arată în scrisoarea transmisă la Cancelaria prim-ministrului, în 3 octombrie, potrivit Mediafax.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii