Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sinaxar Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Cine a fost. De ce este sfânt

ro

02 Jul, 2016 05:45 3114 Marime text
Sfântul Ştefan cel Mare s-a născut din binecredincioșii creştini Bogdan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Musatinilor, şi din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor. Sfântul Ştefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 şi este cunoscut că apărător al creştinătăţii.
 
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe 20 iunie 1992. Potrivit Tradiţiei mergea de tânăr la cuviosul David Daniil Sihastru. Aşa ne explicăm de ce nu a fost numai un apărător al ţării, ci şi un mărturisitor al credinţei.
 
Slujirea Sfintei Biserici era o raţiune a existenţei sale. Nenumărate documente ale cancelariei domneşti stau mărturie peste veacuri: "Io Ştefan Voievod, din milă lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, care arzând de dumnezeiască credinţă şi iubire al cuvântului lui Dumnezeu fiind ...". În pisania bisericii mari din Mănăstirea Neamţu, din 1497, citim: "Doamne Hristoase, primeşte biserica această, pe care am zidit-o cu ajutorul Tău, întru slavă şi cinstea Sfintei şi slăvitei Tale Înălţări de la pământ la cer; şi Tu, Stăpâne, acoperă-ne cu milă Ta de acum şi până în veac. Io Ştefan Voievod ...".
Sfântul Voievod Ştefan a trecut la cele veşnice în anul 1504 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.
Sursa: Calendar Ortodox
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii