Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:08 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep s-a calificat pentru Turneul Campioanelor

ro

05 Sep, 2015 11:13 1016 Marime text
 
Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA, s-a calificat pentru Turneul Campioanelor, competiţie ce va avea loc în Singapore, în perioada 25 octombrie - 1 noiembrie, potrivit wtafinals.com. Halep este a doua jucătoare calificată pentru ediţia din acest an, după liderul mondial, sportiva americană Serena Williams. La competiţia din Singapore vor participa cele mai bune opt jucătoare ale lumii.
 
"Sunt foarte bucuroasă că m-am calificat din nou pentru Turneul Campioanelor. Anul trecut am avut un parcurs bun, am ajuns în finală şi în grupe am învins-o pe Serena. Voi face tot ce voi putea pentru a avea rezultate şi mai bune în acest an", a declarat Simona Halep.
 
Pe de altă parte, foxsports.com a remarcat popularitatea în creştere a Simonei începând din sezonul trecut, menţionând că românca a declarat că momentul crucial în acest sens a fost finala din 2014 a turneului de la Roland Garros.
 
Simona Halep va evolua în turul al treilea al US Open cu americanca Shelby Rogers, locul 154 WTA, venită din calificări, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 02.00, ora României.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii