Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:22 19 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep începe marţi aventura WTA la Dubai

ro

16 Feb, 2015 07:48 760 Marime text
Simona Halep a pierdul poziţia a treia în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis în detrimentul cehoaicei Petra Kvitova.
 
Jucătoarea din Constanţa a căzut pe locul 4 WTA din cauză că i s-au retras cele 900 de puncte câştigate anul trecut după ce a triumfat la turneul Premier5 de la Doha. Însă nu pentru că nu şi-a apărat titlul, ci pentru că în acest an turneul respectiv se desfăşoară două săptămâni mai târziu, iar modul de punctare în clasamentul WTA nu ţine cont de acest fapt.
 
Simona îşi va putea recăpăta punctele la sfârşitul săptămânii viitoare, dacă va recuceri titlul la Doha. Sau va primi înapoi doar o parte din ele, dacă nu câştigă din nou, în funcţie de turul în care ajunge.
 
Cu toate acestea, Simona poate reveni pe locul 3 mondial chiar şi la sfârşitul acestei săptămâni, dacă face o figură frumoasă la turneul WTA Premier5 de la Dubai, unde este cap de serie numărul 1, turneu unde câştigătoarea ia 900 de puncte. Cu atât mai mult cu cât Simona nu are puncte de apărat aici, pentru că anul trecut a abandonat încă din primul tur. 

Simona va intra în concurs direct în turul secund şi va juca primul meci mâine.

Ti-a placut articolul?

Comentarii