Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:34 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sports Illustrated Simona Halep este în criză!

ro

24 Jun, 2015 07:19 2475 Marime text
 
Cu mai puţin de o săptămână înaintea debutului celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledon, jurnaliştii americani de la Sports Illustrated au făcut o analiză a formei jucătoarelor considerate printre favoritele la câştigarea prestigiosului trofeu, informează digisport.ro.
 
De pe listă nu putea lipsi ocupanta locului 3 WTA, Simona Halep, cea care a ajuns în semifinalele de anul trecut ale turneului de la All England Club. Din păcate, românca nu e văzută cu ochi buni de specialişti, care au tras o concluzie nu tocmai pe placul Simonei:
 
"Este oficial, Simona Halep este în criză. Poate că nu este una atât de pronunţată ca acelea în care se află Eugenie Bouchard şi Agnieszka Radwanska, ambele pierzând repede la Birmingham, însă forma ei este îngrijorătoare.
 
De când a fost învinsă de Serena Williams în semifinalele de la Miami, Simona n-a mai fost aceeaşi jucătoare. N-a reuşit să ajungă în vreo finală pe zgură, suprafaţa ei preferată, ba chiar a fost eliminată rapid de la Roland Garros.
 
Acum, după un nou rezultat dezamăgitor la Birmingham, şi-a dat afară antrenorul chiar înainte de Wimbledon", au punctat americanii.
 
Jucătoarea din Constanţa se află acum la Londra, acolo unde se pregăteşte pentru Wimbledon, turneu la care a fost desemnată favorita numărul 3, alături de cei doi noi antrenori, Darren Cahill şi Daniel Dobre.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • remus 24 Jun, 2015 09:23 Poate o fi mai tanar noul antrenor si poate e mai bun.