Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:20 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şi-a ucis mama Ionel Rotilă reţinut pentru 24 de ore

ro

24 Sep, 2014 16:49 2010 Marime text
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus, în noaptea de 23 spre 24 septembrie, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpatul Ionel Rotilă, în vârstă de 39 de ani, din comuna Ciocârlia, judeţul Constanţa, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, ca infracţiune de violenţă în familie.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, ca stare de fapt, că în seara zilei de 22 septembrie 2014, în jurul orei 18.00, în locuinţa comună din satul Ciocârlia de Jos, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a stării conflictuale mai vechi, inculpatul a ucis-o pe mama sa, R.R., în vârstă de 66 de ani, pe care a lovit-o cu corpuri dure, unele tăietoare-înţepătoare şi a sugrumat-o, astfel încât i-a provocat moartea prin asfixie mecanică. În cursul audierilor, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, însă a invocat că doar ar fi lovit-o pe mama sa, inclusiv în zona gâtului, fără a o sugruma cu mâinile.

Astăzi, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă faţă de inculpat, pentru următoarele 30 de zile, ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii