Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:58 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Serviciul Antidrog, premiat pentru destructurarea unei grupări infracţionale internaţionale, specializată în trafic de cocaină

ro

04 Apr, 2015 10:12 1939 Marime text
Poliția Română, prin Direcția de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul Antidrog, a fost premiată de SELEC, pentru destructurarea unei grupări infracţionale internaţionale, specializată în trafic de cocaină, informeză Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
 
Festivitatea de premiere a avut loc joi, la sediul Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC). Premiul I a revenit polițiștilor antidrog din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Inspectoratul General al Poliției Române.
 
Operaţiunea “PHOENIX/BRUNO”, iniţiată şi gestionată de Poliția Română, s-a realizat în cooperare cu autorităţile din Bulgaria și a vizat anihilarea unei grupări infracționale implicate în traficul de cocaină, din America de Sud în Europa. Cazul de trafic de droguri a fost instrumentat în perioada iunie 2014 - ianuarie 2015.
 
În cadrul acțiunii, polițiștii au confiscat 55,625 de kilograme de cocaină, pe teritoriul României și Bulgariei, 5 membri ai grupării fiind arestați. De asemenea, pe numele liderului rețelei infracționale a fost emis un mandat de arestare, iar autovehiculul folosit la comiterea infracțiunilor a fost confiscat.

Premiile SELEC sunt oferite de două ori pe an şi reprezintă o recunoaştere a activităţilor remarcabile din domeniul de aplicare a legii, fiind acordate acelor cazuri de succes, care folosesc canalele de comunicare SELEC şi implică cel puţin două state membre.

SELEC este unica organizație internațională de aplicare a legii, în care ofițerii de legătură din partea autorităților polițienești și vamale din 12 state membre (Republica Albania, Bosnia și Hertegovina, Republica Bulgaria, Republica Croația, Fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei, Republica Elena, Ungaria, Republica Moldova, Muntenegru, România, Republica Serbia și Republica Turcia) lucrează împreună, coordonează investigații comune și facilitează schimbul de informații.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii