Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:17 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorului PSD de Constanţa Nicolae Moga- „Este cazul să acordăm atenția cuvenită jurnaliștilor”

ro

24 Feb, 2016 20:47 2149 Marime text
 
Senatorul PSD de Constanţa Nicolae Moga a propus, astăzi, în plenul Camerei superioare să se constituie un grup de lucru care să evalueze legislația existentă, dar și necesarul reglementativ pentru a se asigura libertatea deplină a presei.
 
De asemenea, acesta vrea prevenirea atacurilor împotriva jurnaliștilor și eliminarea amenințărilor la adresa libertății presei.
 
„Este cazul să acordăm atenția cuvenită jurnaliștilor onești din presă. Și fac o exemplificare concretă, referindu-mă la cei acreditați la Senat. Pentru informația corectă, transmisă în timp real, jurnaliștii își petrec 10-12 ore stând în picioare, cu un suc sau 2-3 cafele. Nu-și permit să piardă timpul la masă pentru a nu pierde știrea. Cu aparatura greoaie târând-o după ei, pentru că redacțiile nu au fonduri de investiții pentru tehnică nouă. Ei sunt o echipă - a celor acreditați la Senat- indiferent de canalul media. Nu se ceartă, nu au divergențe, ci transmit știrea fără nicio constrângere. Comportamentul lor ne poate folosi ca model. Prin conlucrare se pot realiza reglementări moderne, în spiritul apărării valorilor democratice ale unui stat de drept”, a argumentat senatorul Moga, notează agerpres.ro.
 
Tot el susține că tebuie recunoscute drepturile jurnaliștilor fără ca ei să mai fie „îngrădiți” de autorități.
 
„Recunoașterea dreptului jurnalistului de a exprima opinii fără a fi îngrădit de vreo autoritate politică, administrativă, economică sau juridică este o valoare inviolabilă și nu suportă ingerințe în câmpul competențelor sale profesionale. În prezent asistăm la fenomene dramatice care impun o analiză detaliată și măsuri urgente”, a mai spus Nicolae Moga, conform aceleiași surse.
 
Senatorul PSD de Constanța a ținut să precizeze faptul că presa scrisă este pe cale de dispariție, lucru care vine în dezavantajul populației rurale, și mai ales persoanelor de vârstnicilor.
 
„Televiziunea publică, plătită din banii contribuabilului român, se află în imposibilitatea de plată a angajaților, dar și de preluare a transmisiilor internaționale de interes: finala la tenis, meciuri importante de handbal, fotbal etc. Decizia de evacuare a celor 5 posturi ale trustului Intact va produce o întrerupere a emisiei acestora, dacă va fi pusă în aplicare în termen restrictiv. 'Insolvența' atribuită celorlalte posturi — Realitatea, B1, RTV și alte surse media — ne duc cu gândul la dorința unora de a exista un post unic sau niciunul”, a completat Moga, scrie agerpres.ro. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii