Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu bâta-n baltă. Victor Ponta "Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror de la DNA"

ro

19 Apr, 2015 23:30 1228 Marime text
Premierul Ponta a afirmat, în această seară, la Antena3, că l-a atenţionat pe ministrul Justiţiei că cererea "unui procuror DNA către Senat privind votul la arestarea unor senatori, inclusiv pentru Şova", încalcă regulile de procedură şi respectul între instituţii: ”I-am spus: ”Vezi că e o încălcare gravă a unei reguli de procedură, care de fapt înseamnă respect între instituţii" şi mi-a zis că o să vorbească cu procurorul general şi o să-i spună, nu public. Aici e vorba de respect între instituţii. Senatorii nu sunt angajaţii unui procuror de la DNA, cum nici procurorii nu sunt angajaţii Senatului".
 
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut preşedintelui Senatului, prin două cereri, toate înscrisurile întocmite de această Cameră, privind urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie, în 2014 şi 2015, o altă cerere vizând documentele în cazul senatorului Dan Şova. Prima cerere adresată Senatului vine din partea Ministerului Pubic, Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie şi este adresată preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, având data de 14 aprilie 2015. În document se menţionează: ”În vederea documentării dosarului cu nr 122/P2012 ( dosarul senatorului Dan Şova, nr), vă solicităm să ne comunicaţi, în cel mai scurt timp, toate înscrisurile întocmite de Senatul României, în anii 2014 şi 2015, ca urmare a cererilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie în perioada 2014-2015. O altă cerere solicită Senatului să comunice, în cel mai scurt timp, toate înscrisurile întocmite de Senatul României, ca urmare a cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, din data de 13.03.2015, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova, cercetat pentru fapte de corupţie.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii