Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:38 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Semnificatii istorice pentru 7 iunie

ro

07 Jun, 2010 07:53 1154 Marime text

1848 - S-a născut pictorul postimpresionit Paul Gauguin ("Peisaj la Viroflay", "Lupta lui Iacob cu îngerul", "Fată din Tahiti", "De unde venim? Ce suntem? Încontro ne îndreptăm?") (m. 8 mai 1903)

1857 - S-a încheiat, la Paris, un Tratat de alianţă între Austria, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman care, încălcînd prevederile Tratatului de la Paris din 18/30 martie 1856, hotăra ca Delta Dunării şi Insula Şerpilor să fie repuse sub suzeranitatea Porţii Otomane


 

1862 - S-a născut Philipp Edward Anton von Lenard, fizician, laureat al Premiului Nobel, în 1905. (m. 20 mai 1947)


 

1874 - S-a născut Alexandru Iacobescu, poet, prozator, traducător. (m. 1945)


 

1886 - S-a născut savantul român Henri Coandă, cel care a avut contribuţii importante la inventarea motorului cu reacţie şi a descoperit fenomenul aerodinamic numit "efectul Coandă", cu aplicaţii tehnice multiple (m. 24 noiembrie 1972)


 

1921 - A încetat din viaţă Luca Ion Caragiale, poet, fiul lui I.L.Caragiale, fratele lui Mateiu I. Caragiale. Poeziile sale, rămase în manuscris, au fost editate în anul 1972 de Barbu Cioculescu în volumul "Jocul oglinzilor". (n. 2 iulie 1893)


 

1921 - A fost încheiată Convenţia de alianţă defensivă româno-iugoslavă care prevedea ca, în caz de atac neprovocat împotriva uneia dintre părţi, în scopul modificării ordinii stabilite prin Tratatele de Pace de la Trianon (4 iunie 1920) şi Neully-sur-Seine (27 noiembrie 1919), cealaltă parte semnatară să contribuie la apărarea părţii atacate


 

1937 - A încetat din viaţă actriţa Jean Harlow, considerată un sex-simbol al anilor '30. (n. 3 martie 1911) ("Îngerii infernului", "Femeia cu părul roşu")


 

1980 - A încetat din viaţă prozatorul şi eseistul Henry Miller. Romanele sale autobiografice, "Tropicul Cancerului","Tropicul Capricornului" au stârnit controverse în epocă. (n. decembrie 1891)


 

2001 - Firma americană Philip Morris a fost condamnată, de către un juriu din Los Angeles, la plata a trei miliarde de dolari pentru un bolnav de cancer, în vîrstă de 56 de ani, aceasta reprezentând cea mai drastică decizie luată împotriva unei firme din domeniul tutunului într-un proces individual


 

2003 - Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat legea privind ratificarea tratatului de dezarmare strategică încheiat în 2002 cu Statele Unite.


 

2004 - Cabinetul israelian a adoptat planul de retragere din Fâşia Gaza, prezentat de premierul Ariel Sharon

Sursa: mediafax.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii