Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:29 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Semnificaţii istorice - 12 iunie 2011

ro

12 Jun, 2011 11:42 1242 Marime text

În 1839 a avut loc primul meci de baseball din America.

1934 - La Londra au fost inaugurate trecerile de pietoni.


1993 - A avut loc congresul de constituire a CNSLR - Frăţia, centrală sindicală ce reuneşte membrii Confederaţiilor Frăţia, CNSLR, Univers şi ai federaţiilor Petrol şi Radiocomunicaţii.
1996 - Pedepsele agravante pentru ziarişti, prevăzute în articolele 205, 206 Cod Penal, privind insulta şi calomia, au fost eliminate prin vot de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
2002 - Papa Ioan Paul al II-lea a acceptat demisia episcopului american de Lexington (Kentucky), Monseniorul Kendrick Williams, acuzat de pedofilie.
2002 - Guvernul moldovean a interzis utilizarea formulei "limba şi literatura română" în documentele oficiale, motivând că în Constituţie limba de stat este "limba moldovenească".
2005 - Pugilistul american Mike Tyson, fost campion mondial la categoria grea, a anunţat, la finalul meciului pierdut în faţa irlandezului Kevin McBride, că aceasta a fost ultima sa luptă.

Sursa:http://www.mediafax.ro

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii