Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:53 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Semnal de alarmă în ceea ce privește situația CET Constanța. Parlamentul vrea să interzică debranșările

ro

26 Nov, 2018 19:18 2328 Marime text

Cristina Prună, deputat USR își exprimă nemulțumirile pe pagina de Facebook USR Constanța, vis-a vis de  problema căldurii cu care se confruntă mulți constănțeni.

" În România anului 2018, oamenii riscă să moară de de frig în case ca pe vremea lui Ceaușescu. Dacă, atunci, pe vremea comuniștilor, o făceau în numele raționalizării, astăzi îndură frigul din cauza incompetenței.

Ce se întâmplă cu Electrocentrale Constanța sfidează orice limită a bunului simț! 150.000 de oameni care sunt abonați la sistemul centralizat se uită cum primarul Constanței și cei de la Electrocentrale își aruncă responsabilitate unii în curtea celorlalți după ce Transgaz și Romgaz au anunțat că sistează livrarea de gaze din cauza unor datorii restante.

Primarul se spală pe mâini și spune că municipalitate a plătit subvenția pentru căldură în valoare de 55 de milioane de lei, iar cei de la Electrocentrale spun, relaxați, că totul este în regulă.

Sistemul centralizat de furnizare a energiei termice și a apei calde este un eșec. Dacă el nu este retehnologizat, în condițiile în care aceste subvenții nu vor mai putea fi acordate de primarii, ne vom trezi că vom plăti cu toții un cost exorbitant pentru un serviciu ineficient.

Mâine se va discuta în Comisia de Industrii „Legea Termiei”, care prevede existența unor zone unitare de încălzire, o soluție prin locatarii unui imobil sa fie ținuți captivi în sistemul centralizat de energie termică și apă caldă.

Este strigător la cer că cineva s-a gândit că le poate băga cu forță în case oamenilor un sistem care, după ce că este ineficient și costisitor, iată că poate genera și situații că cea de la Constanța, unde locatarii se pot trezi că nu mai au apa caldă și căldură exact când începe iarnă.

Am depus deja amendamente pentru a elimina obligația de a rămâne cu forța în sistemul centralizat. Există fonduri europene care pot fi accesate de autorități pentru a retehnologiza rețelele, însă cea mai mare parte a autorităților nu le-a accesat", menționează Cristina Prună, deputat USR 



Sursa footo: Facebook USR Constanța 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii