Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:11 16 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șeful IPJ Timiș și adjunctul său au fost aduși pentru audieri la sediul DNA

ro

19 Jan, 2015 18:28 759 Marime text
 
Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș, comisar-șef Sorin Muntean, și adjunctul său, comisar-șef Florin Bolbos, au fost aduși la sediul DNA Timișoara, după aproape opt ore de percheziții efectuate de ofițerii anticorupție la sediul Inspectoratului.
 
Ambii oficiali au declarat la intrarea în audieri că nu știu de ce au fost aduși și că așteaptă să afle care sunt acuzațiile. Pe parcursul zilei, procurorii anticorupție au ridicat documente și aparatură IT de la mai multe instituții.
 
Potrivit unor surse din cadrul Poliției Timiș, circa 20 de angajați ai instituției, inclusiv de la Poliția Rutieră Timiș, au fost chemați din concedii pentru această anchetă.
 
Direcția Națională Anticorupție a informat, luni dimineață, că sunt efectuate percheziții în 8 locații situate în județele Timiș și Arad, din care 5 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
 
"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2013 — 2014. În cursul zilei de 19 ianuarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate în județele Timiș și Arad, din care 5 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES.
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției Generale Anticorupție și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
 
Procurorii anticorupție au efectuat percheziții la IPJ Timiș și la Primăria Recaș, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
 
Potrivit surselor citate, în dosar este vorba de infracțiuni de trafic de influență, abuz în serviciu, șantaj și ar fi implicați primarul din Recaș, Pavel Teodor, comisar șef de poliție Sorin Petru Muntean, inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, omul de afaceri Gelu Milutinovici și prefectul Eugen Dogariu.
 
Percheziții se fac și la sediul Poliției Recaș, sediul IGPR — Direcția Poliției Rutiere — Secția de Poliție Autostrăzi — Biroul de Poliție Autostrada A1 (Deva — Nădlac), precum și la imobilul aparținând lui Nicușor — Marcel Crăciunescu, dar și la cel al părinților săi.

Sursa foto: debanat.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii