Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:58 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secretarul de stat George Ciamba, întrevedere cu trimisul special pentru Europa de Sud-Est, Christian Hellbach

ro

08 Nov, 2018 19:03 1281 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri strategice şi bilaterale în spaţiul euroatlantic, George Ciamba, l-a primit, la 8 noiembrie 2018, pe trimisul special pentru Europa de Sud-Est, Turcia și statele EFTA din cadrul Ministerului Federal German de Externe, dr. Christian Hellbach.

Dialogul cu oficialul german este parte a consultărilor susţinute care au loc cu oficiali ai statelor membre UE în perspectiva preluării, de către România, a Președinției Consiliului UE în ianuarie 2019 și se înscrie în dialogul constant cu partenerii germani pe teme de interes comun.

Discuţiile au permis realizarea unui schimb aprofundat de opinii pe tema priorităților agendei externe a Președinției române la Consiliul UE, cu accent asupra procesului de extindere al Uniunii, precum şi asupra celor mai recente evoluții din Balcanii de Vest.

Dezbaterile au reliefat convergența de abordări și poziții ale României și Germaniei pe aceste subiecte, precum și interesele comune vizând promovarea stabilității și a parcursului european al țărilor din regiunea Balcanilor de Vest. Ambele părţi au agreat că accelerarea reformelor în regiune va contribui la dinamica procesului de extindere şi la identificarea de soluţii pentru provocările interne și externe la adresa statelor din această zonă.

Cu privire la Turcia, secretarul de stat George Ciamba a reliefat relația de parteneriat strategic atât în plan bilateral, cât și la nivel regional și în cadrul NATO și a arătat că România continuă să susțină parcursul european al Republicii Turcia.

Ambele părți au fost de acord cu importanța menținerii cooperării și dialogului UE-Turcia, în beneficiul ambelor părți, inclusiv din perspectiva gestionării eficiente a provocărilor comune precum migrația ilegală, lupta împotriva terorismului, securitatea și apărarea.

Cei doi oficiali au convenit asupra continuării consultărilor pe aceste teme, în baza convergenței de poziții, a dinamicii și substanței relației bilaterale și a cooperării strânse la nivel european, în perspectiva Președinției române la Consiliul UE.


Sursa foto: MAE 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii